LIVRARE GRATUITA la orice comanda de minim 149 lei

Articole

Acneea la adolescenți: cauze și îngrijire

Acneea la adolescenți: cauze și îngrijire

Septembrie 27, 2022
Acneea la adolescenți: cauze și îngrijire
Share

Schimbările hormonale din perioada pubertății provoacă una dintre marile probleme cu care se confruntă majoritatea adolescenților - acneea. Aceasta este provocată de acumulare de sebum, impurități, celule moarte de la suprafața pielii și bacterii la nivelul foliculilor de păr. Acneea poate apărea în zonele în care secreția de sebum este mai accentuată - față, gât, umeri, spate, torace și brațe. În perioada adolescenței, secreția de sebum este mult mai intensă, iar pielea poate avea un aspect mai lucios. 

Acneea nu este o afecțiune periculoasă, dar apare în perioada în care multe persoane nu stau bine cu încrederea în sine sau pun foarte tare accentul pe cum arată. De aici, născându-se alte probleme de ordin psihologic. Cel mai potrivit tratament pentru stadiul acneei și cele mai bune sfaturi pentru ritualul de îngrijire a pielii ți le poate oferi medicul dermatolog. Nu ezita să consulți unul. Recomandările de îngrijire ale unei prietene sau cunoștințe pot duce la efecte negative - cicatrici și iritații.

Acneea apare sau se agravează în perioada adolescenței din cauza

  • Schimbărilor hormonale. În perioada pubertății, hormonii androgeni provoacă dilatarea glandelor sebacee, precum și creșterea secreției de sebum ( atât la băieți, cât și la fete);
  • Unor medicamente;
  • Articolelor de îmbrăcăminte prea strâmte;
  • Cremelor ce au în compoziție uleiuri sau grăsimi cu tendință comedogenică;
  • Stresului, nu duce la apariția sa, dar o poate agrava;
  • Tot la agravarea acneei poate duce și consumul anumitor alimente, precum carbohidrații și laptele. 

Cum poți avea grijă de pielea cu acnee

  • Spală-ți fața de două ori pe zi cu apă caldă și săpun special pentru față, cel mai bine ar fi ca acesta să fie recomandat de către medicul dermatolog. Acest ritual este bun pentru controlarea secreției de sebum. 
  • Fă o demachiere foarte bună & atentă a tenului după ce ai folosit produse de machiaj.
  • Folosește produse pentru față non-comedogenice.
  • Nu acționa asupra coșurilor de pe față prin exfoliere sau stoarcere. Îți poți irita tenul și mai tare.
  • Evită să-ți lași părul pe spate și să stai cu mâinile pe față.
  • Urmează o rutină de îngrijire a pielii potrivită la pielea grasă cu tendință acneică.
  • Urmează sfaturile medicului dermatolog.

Respectarea tratamentului și rutinei de îngrijire a pielii reprezintă cheia eliminării inamicului nostru - acneea. Acest proces de vindecare durează o perioadă de timp, ai răbdare. Acneea este prezentă la majoritatea adolescenților. Astfel, nu ești singurul care se confruntă cu aceste mici imperfecțiuni. Printr-o discuție cu medicul dermatolog și punerea în aplicare a recomandărilor acestuia, vor veni rezultatele.