Timp de citire: 4 minute
Modul în care îți îngrijești zilnic părul are un impact important asupra aspectului și sănătății sale generale. De la alegerea temperaturii apei până la evitarea coafurilor agresive, fiecare detaliu contează. Iată câteva recomandări utile pentru menținerea unui păr moale, hidratat, care să fie ușor de descurcat și aranjat.
Apa fierbinte poate deteriora firul de păr, lăsându-l uscat și tern. În schimb, folosește apă călduță, iar la final clătește cu apă puțin mai rece pentru a sigila cuticula firului de păr și a-i oferi strălucire.
Dacă ai un scalp gras și vârfuri uscate, aplică șampon doar pe scalp, iar balsamul doar pe lungimi și vârfuri. Această metodă ajută la controlul excesului de sebum, menținând, în același timp, hidratarea părului.
Foarte important este să lași produsul să acționeze atât timp cât este indicat pe ambalaj și să nu sari peste acest pas la nicio spălare. După aplicarea balsamului, folosește degetele pentru a distribui produsul uniform.
Recomandat pentru părul fragil și lipsit de strălucire, balsamul Minoxicapil® ajută la descâlcirea fără rupere a firelor de păr, repară și întărește, hrănește și hidratează, redând părului strălucirea naturală și aspectul sănătos. Datorită ingredientelor cu eficacitate dovedită, veți obține un păr mai des și mai rezistent.
Aplicați pe părul proaspăt spălat cu șamponul anticădere Minoxicapil®, pe toată lungimea, evitând zona scalpului. Lăsați să acționeze 2 – 3 minute, după care clătiți cu apă din abundență.
Pentru o descurcare eficientă și delicată, este important să alegi peria sau pieptenele în funcție de tipul tău de păr. Dacă ai părul ondulat sau creț, un pieptene cu dinți rari sau o perie cu peri moi vor preveni ruperea și vor menține buclele intacte. Pentru părul lung și drept, optează pentru o perie lată, tip paletă, care netezește părul fără a-l rupe.
Când este indicat să-ți piepteni părul? Nu este recomandat să o faci când acesta este complet ud pentru că este mai fragil și mai predispus la rupere. Cel mai bine este să îl piepteni atunci când este aproape uscat, după ce ai eliminat excesul de apă din el. Folosirea unui pieptene cu dinți rari ajută la prevenirea ruperii firelor. Începe pieptănarea de la vârfuri spre rădăcini pentru a evita ruperea firelor fragile și fă-o cu mișcări delicate.
Deși majoritatea dintre noi preferă să își perie părul dimineața, pieptănarea de seară sau înainte de spălare sunt la fel de importante pentru un păr ușor de descurcat. Dacă ai părul ondulat, este recomandat să-l piepteni doar înainte de a-l spăla, pentru a preveni ruperea acestuia. În plus, pentru a proteja firele de păr pe timpul nopții, împletirea acestora într-o coadă și folosirea unui elastic satinat vor ajuta la reducerea riscului de rupere.
Instrumentele de styling, cum ar fi uscătorul, placa sau ondulatorul, pot deteriora firul de păr din cauza temperaturile ridicate la care este supus părul. Pentru a reduce efectele negative, aplică un spray de protecție termică înainte de fiecare utilizare și setează dispozitivul pe cea mai joasă temperatură posibilă. Nu folosi placa sau ondulatorul pe părul ud pentru că acest obicei îți poate distruge părul. Căldura prea mare face ca apa din păr să se evapore rapid, însă pentru că vaporii formați nu se pot elimina repede, se formează mici bule de vapori în firul de păr. Aceste bule slăbesc firul și îl fac să se rupă. În locurile unde părul a fost expus la prea multă căldură, acesta se poate deteriora, iar părul va deveni fragil și predispus la rupere.
Prinderea părului în cozi foarte strânse, cocuri fixe sau împletituri poate duce la deteriorarea firului. Folosește elastice moi din satin/mătase și alternează coafurile pentru a evita tensiunea constantă asupra rădăcinilor.
Tratamentele profesionale, precum vopsirea, îndreptarea chimică sau decolorarea, pot oferi un aspect frumos, dar efectele sunt temporare și pot slăbi firul de păr pe termen lung. Pentru a limita deteriorarea, folosește moderat aceste tratamente, hidratează părul cu măști nutritive și evită decolorarea repetată pentru că afectează structura firului de păr.
Aruncă o privire și peste aceste articole pentru a fi la curent cu ultimele sfaturi, întrebări, răspunsuri și informații utile despre subiecte din domeniul frumuseții
Multe persoane consideră acneea o problemă tipică adolescenților, dar poate afecta peste 30% dintre femeile cu vârsta de peste 30 de ani.
Citește articolul...
2.0K
Pielea mâinilor necesită mai multă atenție în sezonul rece pentru că temperaturile scăzute, vântul și umiditatea redusă pot afecta pielea.
Citește articolul...
1.3K
O rutină adecvată de îngrijire și o atenție mai mare la obiceiurile pe care le ai te pot ajuta să ai o piele fără semne de oboseală.
Citește articolul...
1.5K