Timp de citire: 4 minute
Părul fragil și subțire reprezintă o problemă des întâlnită care poate afecta încrederea de sine și poate crea îngrijorări în ceea ce privește sănătatea. Dacă și tu te confrunți cu asta, rămâi în continuare aici pentru că în acest articol vom explora cauzele principale ale părului fragil și subțire și a factorilor care contribuie la deteriorarea acestuia.
Cauzele interne ale părului fragil și subțire
Genetica
Unul dintre cei mai importanți factori în structurarea tipului de păr pe care îl avem este moștenirea genetică. Dacă unul dintre părinți sau ambii au avut părul subțire, există șanse mari ca și tu să te confrunți cu aceleași probleme. Genele responsabile de creșterea și grosimea firului de păr pot determina cât de rezistent sau fragil va fi părul tău. De exemplu, persoanele cu o genă predispusă la alopecie androgenetică (căderea părului legată de hormoni) pot observa o subțiere treptată a părului pe măsură ce îmbătrânesc.
Dezechilibrele hormonale
Hormonii joacă un rol important în sănătatea părului. Fluctuațiile hormonale, cum ar fi cele care apar în timpul sarcinii, menopauzei sau pubertății, pot afecta textura și densitatea părului. De asemenea, dereglările hormonale legate de tiroidă, sindromul ovarelor polichistice sau stresul cronic pot determina părul să devină mai subțire și mai fragil. Hormonii androgeni, în special, pot duce la subțierea părului, în special în zona frunții și a coroanei.
Deficiențele nutriționale
Lipsa unor nutrienți esențiali, cum ar fi vitaminele B, vitamina D, fierul, zincul și proteinele, poate duce la subțierea și fragilizarea firului de păr. Proteinele sunt esențiale pentru structura părului, iar deficiențele de aminoacizi (în special keratină) pot face părul mai vulnerabil la rupere și la căderea prematură. Dacă vrei să afli mai multe despre relația dintre pierderea în greutate și deficiențele nutriționale te invităm să citești articolul Pierderea rapidă în greutate poate cauza căderea părului.
Cauzele externe ale părului fragil și subțire
Folosirea de produse de îngrijire nepotrivite
Produsele cosmetice care conțin substanțe chimice agresive (parabeni, sulfați, alcool) pot afecta scalpul și structura firului de păr, făcându-l fragil și predispus la rupere. De asemenea, utilizarea excesivă a șampoanelor care usucă părul sau a balsamurilor necorespunzătoare poate deshidrata firul de păr și îl poate face mai subțire.
Folosirea excesivă a căldurii
Styling-ul cu placa de îndreptat, ondulatorul sau uscătorul de păr la temperaturi ridicate poate face părul fragil și predispus la rupere. Căldura îndepărtează umezeala naturală din păr și afectează cuticula, adică stratul exterior protector al firului de păr. Folosirea frecventă a acestor instrumente fără protecție termică poate duce la deteriorarea firului de păr.
Coafuri prea strânse
Coafurile care exercită tensiune asupra părului, precum coada de cal, extensii sau coafurile împletite prea strâns pot provoca ruperea firului de păr sau alopecie de tracțiune. Această afecțiune apare atunci când părul este tras prea tare și folosit excesiv în aceleași stiluri de coafură.
Cum să îți îngrijești părul fragil și subțire?
Adoptă o dietă echilibrată
O alimentație bogată în nutrienți esențiali pentru sănătatea părului este esențială. Include în dieta ta alimente bogate în vitamine B (pentru stimularea creșterii părului), fier (pentru prevenirea căderii părului), zinc și proteine (pentru a menține firul de păr puternic și sănătos). Surse excelente de nutrienți includ ouă, carne slabă, fructe și legume proaspete, nuci, semințe și pește.
Protejează-ți părul de căldură
Încearcă să minimizezi utilizarea instrumentelor de styling cu căldură și, atunci când le folosești, aplică un produs de protecție termică. În plus, este recomandat să îți lasi părul să se usuce natural cât de mult posibil.
Alege produse potrivite
Folosirea unui șampon și a unui balsam hidratante și fortifiante te pot ajuta să ai un păr mai puternic.
💚 Șamponul anti-cădere 𝐌𝐢𝐧𝐨𝐱𝐢𝐜𝐚𝐩𝐢𝐥® este special creat pentru părul fragil și deteriorat. Formula sa fortifică firul de păr, stimulează regenerarea acestuia și reduce căderea părului. Astfel, părul devine mai puternic, mai strălucitor și mai ușor de aranjat.
💚 Balsamul anti-cădere 𝐌𝐢𝐧𝐨𝐱𝐢𝐜𝐚𝐩𝐢𝐥® ajută la descâlcirea părului fără a provoca ruperea firelor, oferind în același timp reparare și fortifiere. Formula sa hrănește și hidratează intens, redă părului strălucirea naturală și un aspect sănătos.
Aruncă o privire și peste aceste articole pentru a fi la curent cu ultimele sfaturi, întrebări, răspunsuri și informații utile despre subiecte din domeniul frumuseții
Pentru a ști cum să avem grijă de pielea noastră este important să înțelegem care îi sunt nevoile și de ce apar primele semne ale îmbătrânirii.
Citește articolul...
373
Petele pigmentare sunt modificări ale culorii pielii cauzate de acumularea excesivă de melanină, pigmentul responsabil pentru culoarea pielii.
Citește articolul...
1.2K
Când nu ne luăm nutrienții necesari din alimentație (vitamine, minerale, proteine), pe lângă alte afecțiuni, putem începe să ne confruntăm cu căderea părului.
Citește articolul...
4.9K